A plecat dintre noi unul din specimenele fosilizate ale vechiului regim; ocupand vremelnic unul din scaunele sistemului bugetar.
Plin de surprize si secrete ascunse chiar si propriei familii, acest monstru sacru al modelului de functionar, inca din timpul comunismului si pana in zilele noastre, a stat la baza caracterelor de cea mai joasa speta, avand incredere doar in caini nu si in javre, asa cum chiar el declara.
Nea Gigi, cum prefera sa i se spuna, a plecat dintre noi, chiar daca si-ar fi dorit sa ramana si paznic la usa institutiei si dupa moarte.
Dincolo de ceea ce ar insemna bunul simt, acesta nu a facut parte din caracterul acestui om, lipsit chiar si de onoarea de a fi om, de a recunoaste vina si greseala acolo unde aceasta a fost savarsita ca si fapta. Amprenta comunista a fost bine intiparita in caracterul lui, incepand cu statutele de lucru din cadrul serviciilor comuniste de control si tras la raspundere.
Pana aici nu a fost nici o problema, daca crezul comunist fosilizat ar fi ramas in interiorul sufletului sau, dar acesta a fost exteriorizat, improscat in jurul sau, infectand si pe cei din preajma lui, actiune care nu a dus decat la vrajba, ura si aruncarea unor sageti otravite de la unii la ceilalti.
O mana de oameni, un colectiv mic intr-o institutie a statului, ar fi trebuit sa nu creeze probleme in functionarea activitatii, dar perturbarea cu buna stiinta a celui mai elementar lucru, linistea, nu a putut sa creeze decat o stare conflictuala, impartind un colectiv de functionari in mai multe tabere – unii pro, unii contra, unii cu durerea cresterii unui fir de par in nas care provoaca disputele si unii care nu aveau voie sa ridice capul sus.
In toti acesti ani, am fost aratat cu degetul ca si cum eu as fi fost cel rau, cel caruia ii crestea parul in nas, cel datorita caruia apareau starile conflictuale, sub motivatia unor aspecte de comportament si incadrare in colectivul de lucru dar uitandu-se in fapt ca paream a fi un intrus cu eticheta pusa de nea Gigi ca pe vremea alegerilor comuniste (asta nu-i cu noi).
Ho… ho… ho… ar zice Mos Craciun!
I-as aminti stimabilului si regretabilului meu coleg ca greseala cea de voie si numai cu voie, de care a tinut sa mentioneze ca nu-si cere scuze niciodata fata de nimeni, a comis-o sub forma unor linguseli a altor colegi care sub aspectul de marinimie, loialitate si prostie umana masurata in metri patrati de pupat clanta si pupincurism prezentate sub tipologia si caracterul specific fiecarei specii umane din cadrul colectivizatei institutii, precum: specii u-Topiste, specii z-Dranganitoare, specii cu creierul mai mic decat al unei Pupeze, specii abia scoborate de pe varful muntilor Calimani, specii fluturalnice pe ruta Voinesti-Voineasa tur si retur dupa cum arata plicu, specii cu suflete Vasale prinse in Bolduri grose si nesmintite.
Acest crud si destul de copt adevar, a fost prezentat in nenumarate cazuri dar, probabil, mintea obosita de rigorile comunismului de care a dat dovada nu mai face fata pe timp de pace, actionand contrar, chiar daca ii spuneam ca lingusitorii lui sunt cu doua fete – mananca de la doua oi. Am fost destul de dur atacat si criticat, trebuind sa fac fata si sa rezist atacului dur al acestui ins, care s-a dovedit conform principiilor, ca totul este vremelnic si trecator. Fapt pentru care, el, nea Gigi, nu mai este printre noi; si cu profound regret chiar m-a indispus plecarea lui dintre noi.
De ce?
Datorita lui am capatat un caracter puternic, am devenit mai imun in fata prostiei umane, in fata celor a caror caractere s-au dovedit a fi de prost gust si occultism. Da, ocultism, pentru ca in jurul sau nea Gigi crease o imagine de piatra ce se credea ca nu putea sa crape, dar prostia, nesimtirea si pupincurismul nu putea duce decat la haos.
Datorita lui am devenit altfel, cum nici eu nu puteam crede. Ma transformat intr-un PITBULL cu coltii de otel antrenat nu sa muste ci sa rupa javrele din jurul sau.
Daca e sa am un regret, este acela ca nu am apucat sa traiesc clipa in care sa rup cea mai tare javra din viata mea… Pe nea Gigi.
Acum am inteles de ce spunea ca singurele fiinte pe care le iubeste sunt cainii… Acestia erau mici si nesemnificativi precum Patrocle in fata unei javre de calibru sau.
Regret plecarea, neprematura, a lui nea Gigi dintre noi.
Cu consideratie dragoste de pitbull
Ing. Dipl. Romica Gavrila
P.S.
Decat sa vorbesc, prefer sa scriu…
Din varful penitei, cuvintele rostite dor…




